A UNSPREZECEA PORUNCĂ – Să nu te împărtășești niciodată cu linguriță de unică folosință decât dacă-i de aur și-o lași popii

PAMFLET —  Se plictisea teribil de două luni încoace preafericitul Dani. Se carantinase în sfântul său birou patriarhal de la noua catedrală, dotat cu toate cele necesare nobilei sale misiuni de slujire a celor sfinte, de la cădelnițe aurite și sfinte scripturi placate cu același metal strălucitor, până la plasme cât pereții și piscină ultimul răcnet în materie de bulbuci.

În dimineața aceea, Dani  se trezi ca de obicei cu noaptea-n cap, că de când cu pandemia îi era o frică teribilă să nu intre vreun preot fără mască înaintea lui în catedrală, și se duse direct la seif. Luă caseta din aur masiv și începu să numere banii:

” Un milion, două milioane, trei miloane… cinci milioane… Hop ! Unde-i al patrulea milion ? M-au prădat tâlharii din sinod ! Săriți !…”

Dar nu sări nimeni. Așa că Dani începu să mai numere o dată, însă de data asta lipsea al cincilea milion.

„Asta-i culmea ! Bandiții ăștia din sinod mi-au aflat codul secret de la casa de bani… Trebuie să-l schimb…”

Dar n-apucă să schimbe codul, că purtatorul de cuvânt al Patriarhiei intră val-vârtej și-i spuse speriat:

— Peafericite, e bai mare ! Ăștia vor să dea o lege ca să nu ne mai împărtășim decât cu linguriță de unică folosință… Trebuie să faceți ceva, să-i îmbârligați cumva, că ne sar toți călugării și măicuțle în cap !

— Fir-ar a dra… Ptiu ! Piei satană ! Cum adică vor să dea lege ? Ei, asta-i bună ! Cum să dea ei lege peste legile Dumnezeiești ?… Ha !

— Preafericite, e grosă rău ! Au publicat deja decretu’ pe site-ul ministerului…

— Fira-ar a dra… Zât ! Ăștia-s îndrăciți până-n măduva oaselor !… Da’ las’ că-i îmbarlig io cu ceva… Du-te degrabă și dă zapis la sinod să se adune mâine  dimineață aici la catedrală negreșit ! Să lase orice sfințire de Mercedes și slujbă de alungare a carcalcului și să vină fără zăbavă, că avem o lucrare sfântă de înfaptuit… Ai priceput ?

— Am înteles , sfinția ta ! Zbor ca gându’ și ca vântu’ să vi-i aduc !

După ce plecă purtătorul de cuvânt, ce mai freamăt, ce mai zbucium pe bietul Dani ! Se zvârcolea și-și smulgea părul din cap de nervos ce era:

„Cristoșii lui, c-a văzut unde e seifu’ ! Fir-ar a dra… Ptiu, drace !… Unde naiba să ascund io seifu’ acu’ ?”

După ce reuși să dibuiască o ascunzătoare bună pentru seif sub cada din baie, Dani se odihni satisfacut oleacă pe tron. După ce făcu lumeasca treabă, caâd trase apa îi veni o idee extraordinară:

„Cum îi zicea la profetul ăla care a despărțit apele ?… Iov… Nu ! Nu e ăsta, că nu era bolnav… Isaia… Aș ! Nu-i nici ăsta !… Ioan Gură de Aur… De unde aur în deșert ? Altul era… Aha ! Evrika ! Moise, ăla cu tablele și tufișul de foc ! Moise a făcut cele zece porunci… Gata, am rezolvat !”

A doua zi, de dimineață, sinodul era adunat în sfânta sală de treburi duhovnicești a noii catedrale. Înalții prelați erau destul de șucăriți, căci ședinta asta neprogramată le cam încurcase ploile la sfințit Maybach-uri și alungat carcalaci, treburi bănoase, nu glumă. Dani însă nu-i lasa prea mult să aștepte înciudați și le spuse:

— Sfințiile voastre, v-am chemat azi la sfânta adunare nu pentru a vă lipsi fără motiv de câștigul vostru cuvenit zilnic, ci pentru a vă aduce la cunoștința o revelație Dumnezeiască pe care am avut-o aseară, pe când ascundeam banii… pe când mă rugam în clopotnița mare spre lecuirea credincioșilor de carcalac. Un înger sub formă de porumbel călător mi-a adus o tablă, știți voi, de aceea ca a lui Isaia ăla care a despărațit apele și-a vorbit cu tufișul de foc, pe care este scrisă a unsprezecea poruncă pentru toți credincioșii…

Dani scoase din sertarul mesei o placă de gresie pe care era scris cu markerul o frază cu litere roșii ca focul și-o arată sinodului. Înalții prelați o priviră stupefiați, apoi se uitara unul la altul întrebători. Nu le venea să creadă… Apoi, deodată, izbucniră în urale:

— Uraaa ! Suntem salvați ! A unsprezecea poruncă este cea mai bună ! Dumnezeu și-a întors fața către noi !

De atunci, fiecare credincios poate să vadă la intrarea catedralei placa de gresie cu Dumnezeiasca poruncă a unsprezecea:

„Să nu te împărtășești niciodată cu o linguriță de unică folosință, decât dacă-i din aur și o lași apoi preotului !”