Bătălia de la liftul Ministerului Muncii

 PAMFLET — Erau primele zile de muncă la Ministerul Muncii ale Violetei Alexandru. Diminețile senine ale iernii lipsite de zăpadă o indispuneau teribil pe Violeta, căci tare ar fi vrut să facă un om de zăpadă în curtea ministerului, da’ n-avea noroc. Privea de la fereastra cabinetului său peisajul trist, îmbibat de cenușiul betoanelor și parcă ar fi vrut să dea afară pe cineva… Așa, ca să le arate ea funcționarilor din minister care plimbau hârtiile de colo-colo toată ziulica și ei nu-i dădeau nicio importanță.

Să fi venit barem și la ea cu o hârtiuță, să semneze ceva, să bifeze o rubrică creionul… Nimic de făcut…

Violeta trânti nervoasă ușa la cabinetul său și coborî plictisită si înciudată scările. Abia când ajunse la parter observă că ministerul este dotat cu lift. Măi să fie ! Și ei nu i-au spus nimic ! Au lăsat-o să urce scările ca proasta… Da’ las’ că-i învață ea minte !

— Cine ești d-ta și ce faci aici ? se răsti înciudată Violeta la liftieră.

— Sunt liftiera, doamnă ministru ! Toată ziulica car în sus și-n jos personalul ministerului, înălțimea voastră, că mi s-a și urât de-a binelea de patruzeci de ani de când fac meseria asta…

Violeta o privi scârbită pe ființa din fața sa, o bătrânică cu halatul de lână și papuci cu toc de batoc.

— Liftiera ? se miră Violeta. Nu trebuie liftieră la minister ! Ce-i asta ? Încurajăm lenea și sedentarismul cu banii statului…

— Eu nu sunt leneșă, sărac de mine, doamnă ministru ! Toata ziulica în sus și-n jos…

— Gata ! Nu mai vreau să aud nimic ! De mâine să-ți cauți serviciu, că ministerul nu mai aruncă cu banii poporului pe liftiere inutile. Funcționarii să meargă pe jos, că mersul pe jos e sănătos…

Pe biata liftieră o podidiră lacrimile și-și prinse fața în mâini. Apoi își luă geanta și plecă necajită acasă.

Un fior de satisfacție o inundă pe Violeta în tot trupul. Parcă simțea iarăși fluturi în stomac… Își dovedise puterea. Bieții angajați nu erau decat niște ființe neînsemnate aflate la discreția ei. Destinul lor atârna de capriciile ei de moment…  Iată ce o umplea de o plăcere nețărmurită pe Violeta.

A doua zi, când se prezentă la minister, Violetei nu i se mai păru viața atat de cenușie. Pașii până în holul ministerului îi făcu fredonând vresurile unei melodii la modă și inima-i tresălta de fericire… Era nedumerită doar pe cine va mai da afara azi, căci voia să simtă iarăși acel fior sublim al atotputerniciei…

Când intră în hol, Violeta avu o surpriză neplacută. Parcă cerul se prăbușise pe ea: liftiera era la post și-i zâmbea sfidător.

— Ce cauți aici, nemernico ? Nu ți-am spus, luate-ar naiba !, că ești concediată și nu mai ai ce căuta în minister ? urlă isteric Violeta la liftieră.

— Doamnă ministru, s-avem pardon ! Eu nu sunt angajata ministerului dumneavoastră, ci al firmei „Liftulețul zburător”, care se ocupă de mentenanța liftului ministerului. Dacă șeful mi-a spus să vin la muncă aici, aici vin…

La auzul acestor cuvinte spuse pe un ton de dispreț evident la autoritatea sa supremă în Ministerul Muncii de către o biată liftieră, pe Violeta o apucară toate pandaliile și se repzi ca o zmeoaică turbată la nemernica impertinentă.

— Afară ! Ieși afară, ființă inutilă ! N-am nevoie de liftul tău în ministerul meu, lua-te-ar naiba cu el cu tot !

Cu o lovitură de pumn bine plasată, care l-ar face invidios până și pe Lucian Bute, Violeta distruse butonul de pornire al liftului. Apoi strigă victorioasă la liftieră:

— Să te văd acu’, nemernico, cu ce-o să te mai plimbi în sus și-n jos prin ministerul meu !

Alex Hatta