NOMINA ODIOSA

RAS

PAMFLET

Domnilor și doamnelor,

De fapt, nu doream să vă scriu nimic și de aceea nu v-am spus nimic de la început, dar auzind cele ce se discută pe rețelele de socializare și blogurile WordPress, am ținut să-mi afirm, la rândul meu, clar și fără echivoc poziția față de problema pusa în discuție.

Desigur, nu vreau să repet cele ce s-au spus de cei care au postat înaintea mea și prin care s-a subliniat esențialul și s-a punctat cât se poate de precis ceea ce trebuia observat. Am să adaug însă unele elemente, după părerea mea deosebit de importante pentru înțelegerea mai profundă a cauzelor care au dus la situația de față și, în special, ce avem de făcut fiecare dintre noi pentru corecta informare a publicului.

Așa cum arăta și șeful Centrului de Comunicare Strategică, numai dacă vom aborda cu intransigență și fără nicio concesie fake news-urile, care încă se mai răspândesc ca și ciupercile după ploaie, vom putea raporta în cele din urmă că ne-am făcut datoria cu prisosință și la cotele valorice impuse de cenzorii noștri de la Comunicarea Strategică și standardele comunității lui Zuckerberg.

De aceea, înainte de toate, trebuie să fim cât se poate de exigenți cu noi înșine și cu cei din jur. Cei care au vorbit despre asta înaintea mea au dat și nume. Eu nu vreau să repet ceea ce s-a mai spus ca să nu vă rețin, ca poate aveți treabă, așa cum spunea și un clasic care lua adesea cuvântul în antichitate, nomina odiosa.

Aș putea să mă refer concret la nomina odiosa, dar se știu ei care sunt. De fapt, mă așteptam ca tocmai ei să ia o poziție autocritică și să facă propunerile de viitor pentru remedierea lipsurilor în raportarea și cenzurarea fake news-urilor, mai ales a celor de pe blogurile specializate în umor. Din păcate, tocmai nomina odiosa care a produs pagube importante la sectrorul raportare și cenzurare, astazi lipsesc nemotivat si personal nu doresc să-i critic în lipsă.

cave-man-2 (1)

Mi-am mai notat și câteva lucruri de primă importanță privind producția postărilor, distribuirea acestora și comentariile aferente. Am fișierul plin de cifre și date concrete în această privință, dar nu vreau să vă rețin inutil memoria, carantina fiind și așa destul de avansată. Aș vrea să fac câteva remarci critice la adresa conducerii departamentului raportări. Ma refer la conducerea noastră colectivă, de aceea nomina odiosa.

Oricum, aș vrea să rețineți că nu mi-e frică să exprim o opinie critică și clară, cu toate că toți care citiți aceste rânduri îmi sunteți șefi la departament și pot să am unele neajunsuri personale de pe urma unui cuvânt deschis și mai ales concret.

Aș dori, desigur, să arăt și unele aspecte autocritice pentru că numai printr-o atitudine la fel de fermă față de lipsurile personale putem înregistra un progres real în activitatea personală și colectivă.

Eu cam atât am avut de… Poftim ? Iertați-mă, dar nu înțeleg de ce vreți să-mi puneți întrebări. Am scris acest raport din proprie inițiativă sa iau atitudine față de… Foarte bine, atunci altă dată n-am să mai raportez nimic. N-are decat să se ducă pe apa sâmbetei cenzura ! După cum văd, e mai bine să taci că… nomina odiosa, decat să-ți spui deschis părerile !

Vă mulțumesc !

SURSĂ: Eduard Jurist, Nomina odiosa — adaptare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s