DOSARELE LUI BERBECEANU – Operațiune specială de anihilare a nebunilor la stadionul Dinamo

 PAMFLET  —   Alarma ceasului de pe noptieră îl trezi pe marele polițist Berbeceanu cu sunetul ei duios „Kalshnikov”… Sări numaidecât din pat și se îmbracă la lumina unei petarde de manevră, pe care apoi o aruncă pe fereastră; aceasta explodă în parcul din apropiere, aruncând în aer câțiva cetățeni matinali care-și plimbau agale cățelușii.

După ce se văzu echipat în uniforma sa elegantă de ofițer superior de poliție, compusă din una bucată pantaloni de blugi rupți în fund și la genunchi, una bucată geacă de piele neagră jerpelită și șapcă de pânză alb-murdară, pe care o purta cu cozorocul la spate  – după moda din cartierul său -, Berbeceanu se duse la baie să facă un duș rapid și să se spele pe mâini. Începuse să-i placă la nebunie noul ăsta obicei al spălatului pe mâini, așa că acum nu scăpa niciun prilej să-l practice. Își zicea că după ce-o să-i repare instalatorul robinetul de la chiuvetă și-o să curgă și apă, spălatul pe mâini o să fie chiar mișto…

Apoi își puse la brâu pistolul său „Carpați” cu șase gloanțe, mai luă câteva încărcătoare de rezervă și le vârî în buzunarele gecii și se puse să completeze declarația pe propria răspundere: „Declar că vă împușc pe toți, fir-ați ai dracu’ de civili tâmpiți, dacă nu stați în casă !”

Se urcă apoi în Loganul său blindăt cu sticle de Whisiky în părțile vulnerabile și goni cu o viteză nebună spre sediul Ministerului de Interne, căci avea o întâlnire operativă cu șeful său, Marcel cel dus cu Vela.

Cum intră în biroul ministrului, Berbeceanu îi spuse cu tupeul său carcteristic de polițitist hârșit in bagabonțeala de stradă:

— Șefu’, nu mai merge cu duhu’ blândeții cu civilii ăștia bulangii ! Că-s tâmpiți ca niște maidanezi în călduri și nu înțeleg de vorbă bună sau amenzi. Musai că trebuie să dați o ordonanța militară să le scoatem dinții, să le rupem oasele, să-i belim de vii, că altfel nu oprim pandemia…

— Berbeceanule, i se adresă părintește Vela, avem probleme cu nebunii de la Spitalul 9. Au evadat din saloane și s-au adunat pe stadionul Dinamo, unde ascultă manele, beau bere și prăjesc mici… Du-te și rezolvă situația !

— Las’ pe mine, șefu’ ! Dacă nu ți-i disciplinez io, să nu-mi ziceți mie Berbec de Interlopi !

Berbeceanu goni ca gândul și ca vântul cu Loganul său blindat în punctele esențiale pâna la stadionul Dinamo, pe drum mai împușcând, cu câte șase gloanțe pe fiecare, câțiva cetățeni care nu stăteau liniștiți în case. Când ajunse la stadion, Berbeceanu se adresa primului nebun întâlnit chiar la poarta de acces.

— Bă, cum te cheamă pe tine, pijamalistule ?

— Mă intitulez Ministru Maistru. Da’ acu-s fără portofoliu, că-i stare de urgență…

— Ministru fără protofel ? Da’ unde ți-e portofelul ? Ți l-au furat ăilalți nebuni ?

— Ei, aș ! Prăjesc micii cu banii din el, că n-am reușit să fac rost de cărbuni…

— Păi, și de ce prăjești tu micii pe stadion, dementule ? Nu știi că-i stare de urgență și fiecare trebuie să stea la casa lui ? Declarație pe propria răspundere ai ?

— Am, șefule ! Poftim! îi întinse nebunul declarația.

Berbeceanu luă declarația și citi:

„Declar pe propria răspundere c-am dat foc la casa de nebuni, așa cum ne-a ordonat Mihai Eminescu, șeful nostru de cameră, da’ pompierii ne-au umplut saloanele cu apă, așa c-am evadat și ne-am strâns pe stadionul Dinamo să prăjim mici, să bem bere și să ascultăm manele – trebă pe care ne-a ordonat-o chiar medicul nostru curant, căci suferă teribil cu nervii de când cu epidemia asta și vrea să stea liniștit.”

Uimit peste măsură de cele declarate de nebun, Berbeceanu se răsti la el:

— Bă, nebun tâmpit, faci mișto de mine ? Cine-i șeful tău ?

— Napoleon. E colea lângă punctul de la 11 metri… Da’ nu cred că te mai poți înțelege cu el, că-i mort de beat. A dat pe gât tot spirtul din farmacia spitalului când am evadat…

Enervat la culme de atitudinea batjocoritoare a nebunului față de starea de urgență și ordonanțele militrare decretate de șeful său, Berbeceanu scoase pistolul de la brâu și-l împușcă pe nebun cu șase gloanțe trase foc cu foc la foc automat. Apoi se duse să-l interogheze pe Napoleon, șeful nebunilor.

— Napoleoane, scoală, că-ți trag un Waterloo de nu te mai trezește nici Sfânta Elena ! îl trezi Berbeceanu răstit, dându-i câțiva bocanci în coaste.

— Care-i treaba, șefule ? sări nebunul ca ars cu fierul roșu dupa un duș rece curativ. Vă servesc cu ceva ? Un mititel ? O berică ? O biscuite, ceva ? Hai, că avem de toate, că-i plină cantina jucatorilor pentru antrenamente…  se arătă mieros Napoleon.

— Bă, de ce nu sunteți voi în saloane, smintiților ? 

— Din cauza eclipsei, șefule ! Când i se pune pata doctorului, face ca toți dracii și ne scoate pe toți afară, apoi încuie saloanele. Cica vrea să-și liniștească nervii…

— Băăăă , țicniților ! Nu știți că pe afară bâtuie carcalacul și vă ia mama dracu’ ? Sfidați legea și ordonanțele militare !  Vă împușc !

Spunând acestea, Berbeceanu scoase pistolul său cu șase gloanțe și trase cu sete în Napoleon, șeful nebunilor de la Spitalul 9, care căzu secerat pe teren. Apoi mai trase câte șase gloanțe în fiecare din ceilalți nebuni aflați la grătare pe stadion, lăsându-i lați pe iarba proaspăta de primavară si plecă obosit acasă.

— Uf, ce zi obositoare ! îsi spuse Berbeceanu în timp ce fixa alarma ceasului să sune Kalashnikovul său preferat cu o oră mai devreme dimineața următoare, căci avea multă treabă la poliție. 

NOTĂ: Articolul este un pamflet și trebuie tratat ca atare.